Expozitia de baza a muzeului

De la trei clădiri date de Primăria Oraşului Drăgăneşti-Olt în anul 1981 în prezent muzeul a construit în ultimii 10 ani următoarele spaţii expoziţionale:

De la trei clădiri date de Primăria Oraşului Drăgăneşti-Olt în anul 1981 în prezent muzeul a construit în ultimii 10 ani următoarele spaţii expoziţionale: o bisericuţă din lemn, o casă ţărănească din lemn cu o dependinţă şi o groapă de provizii, un bordei, o fierărie, un cuptor de ars oale, un salon pentru expoziţia pompierilor un sat neolitic Gumelniţa cu 6 colibe înconjurat de un şanţ de apărare şi gard de împrejmuire şi un salon de expoziţie al pompierilor din judeţul Olt .Alte lucrări : amenajarea: mormântului lui Ştefan Dumitru Suvalcea, primul comandant al pompierilor din judeţul Olt, reconstituirea unei fântâni cu cumpănă tip 1900 cu vizurile din piatră cioplită, o troiţă din lemn.
Se află în construcţie : un salon de expoziţii temporare construit din bârne şi un şopron pentru utilaje de pompieri.
 
 
 
 
1.-CASA GHIRGIU
1.-EXPOZIŢIA:PAGINI DIN ISTORIA LOCALITĂŢII DRĂGĂNEŞTI-OLT 
 
 
            Secţia de istorie a Muzeului Câmpiei Boianului o formează expoziţia permanentă cu tema Pagini din istoria localităţii Drăgăneşti-Olt.
            Expoziţia este organizată în Casa Ghirgiu care cuprinde 7 camere. Aici sunt etalate pe panouri şi în vitrine exponate din paleolitic şi până în prezent. Cele mai deosebite se pot considera piesele de arheologie aparţinând populaţiei culturii Dudeşti. Cele mai multe obiecte neolitice sunt din cultura Gumelniţa : colecţia de ciocane , sape din corn de cerb, un pumnal din os, vitrina cu figurine neolitice, ace de coc din aramă nativă etc. Deosebite sunt exponatele care vizează ritualul înmormântărilor din neolitic până în secolul IV e.n.armele medievale, circulaţia monetară , o vioară lucrată de un ţăran, manuscrise etc.
 
 
 
 
2. CASA POLIHRONIE
 
Casa Polihronie  se află situată pe strada N. Titulescu la nr. 360 şi este principala clădire a Muzeului Câmpiei Boianului
Este cea mai veche casă din Câmpia Boianului. A fost construită de familia Polihronie la sfârşitul veacului al XVIII-lea, pe un teren care a aparţinut acestei familii. La început casa a fost folosită mai mult ca sediu pentru administrarea moşiei din Câmpul Mare şi mai târziu de urmaşi ca locuinţă. După naţionalizare a intrat în posesia mai multor instituţii şi din 1981 Primăria oraşului Drăgăneşti-Olt a repartizat conacul Polihronie ca sediu pentru muzeu.
 

Casa Polihronie
 
 
            În această clădire sunt organizate trei expoziţii permanente : Expoziţia artă populară
LADA DE ZESTRE , Expoziţia de cult creştin ortodox ODOARE SFINTE,   Expoziţia de artă plastică UNIVERSUL CULORILOR
 
 

 
 
 
IMAGINI DIN EXPOZIŢIILE DE BAZĂ AFLATE ÎN CASA POLIHRONIE
 
 
 
3. CASA ŢĂRĂNEASCĂ
                                 
 
 
 
Cea mai veche locuinţă ţărănească cu două încăperi construită la suprafaţă , descoperită la Drăgăneşti-Olt datează din mileniul al II-lea î. de Hr. Urmele arheologice ale acestei locuinţe au fost descoperite pe tellul gumelniţean situat în lunca Oltului , la marginea de vest a cartierului Bâzărani din oraşul Drăgăneşti-Olt. Această casă neolitică avea două încăperi cu utilităţi diferite . Exista o camera pentru odihnă cu un pat din pământ cruţat acoperit cu rogojini şi o vatră pentru foc iar în cealaltă încăpere erau două cuptoare pentru prepararea hranei , o laviţă pe care se aşezau vasele şi locuri unde se depozitau diverse unelte.
Intre cele două încăperi se aflau doua rânduri de pari la un metru distanţă. Zidul era din nuiele împletite şi lutuite cu pământ şi paie iar acoperişul era în două ape.
 
 
De-a lungul secolelor în zona de câmpie , aproape de luncile apelor casele de suprafaţă ca şi cele parţial îngropate au avut pereţii din lemn sau paiantă şi acoperite majoritatea cu stuf şi paie.
 
 
 
 
Prima încăpere s-a numit la vatră sau la foc
 
 
 

 
Dormitorul s-a numit la sobă
 
Localitatea Drăgăneşti-Olt fiind aşezată pe ultima terasă a Oltului, în veacurile trecute, majoritatea locuinţelor ţăranilor erau acoperite cu stuf şi paie. Casele aveau zidurile din paiantă şi mult mai târziu (pe la jumătatea sec. al XIX-lea) au început să construiască şi din cărămidă.
            Au existat şi case construite din lemn cu drugari, cum este locuinţa din incinta muzeului . Drugarii din care a fost construită casa, s-au recuperat de la o şcoală care a fost construită în anul 1925, De regulă acest tip de casă  avea pe ambele feţe ale lemnului bătute nuiele şi bulgărite cu pământ şi paie. Lemnul era cioplit cu toporul şi barda. Îmbinările se făceau cu scobeli în lemn şi cuie de lemn . Mai rar se foloseau scoabele din fier şi cuie făcute la fierar.
            Casa ţărănească din incinta muzeului a fost construită de Moraru Iulică şi Baltă Constantin din Drăgăneşti-Olt, cu cheltuiala sponsorului Dl. av. Gabriel Petrescu director al firmei Interguard Bucureşti ,în memoria bunicului său Mişu Bădălan din Drăgăneşti-Olt. Facem menţiunea că Dl. jr.. Petrescu Gabriel a copilărit   la bunicul său şi a urmat o parte din clasele primare în oraşul nostru. Pentru   actul de cultură făcut de Domnia Sa instituţia noastră aduce mulţumirile cuvenite. Precizăm de asemenea că a mai  donat costume noi pentru serviciul de pază al muzeului şi primăriei Drăgăneşti-Olt.
 
 
 

 

            La sfeştania casei   ţărăneşti                                      Familia şi prietenii D-lui av. Petrescu Gabriel
 
 
 
 
 
4.-TROIŢA CU HRAMUL SF. IOSIF DE LA PARTOŞ
 
În anul 2003 s-a încheiat un protocol între Muzeul Câmpiei Boianului şi Grupul de pompieri militari ,,Matei Basarab,, din Slatina pentru organizarea cu caracter permanent a unei expoziţii de istoria focului , expoziţie care prin patrimoniul de care dispune s-a transformat într-o secţie a muzeului cu tema ,,Pagini din istoria pompierilor judeţului Olt”.
Pentru a dezvolta noua secţie conducerea muzeului a decis să construiască în incinta muzeului o troiţă cu hramul ,,Iosif cel Nou de la Partoş,” patronul spiritual al pompierilor, şi un monument dedicat eroilor pompieri din România.
Aceste obiective s-a decis să fie sfinţite de ziua pompierilor ,la 13   Sptembrie 2008.
            Pisania acestei troiţe menţionează:,,S-a construit şi s-a pictat de salariaţii Muzeului Câmpiei Boianului în anul 2008, în memoria eroilor pompieri din România,,
 
 
 
   
 
 
Au pictat troiţa
 Stănescu Gina, Ruinea Tatiana, Cimpoeru Marinela, Petrache Maria
Petrescu Cami şi T. Zorzoliu
 
     
 
 
Diferite aspecte din activitatea muzeului
 
 
 
5 -  ARHEOPARCUL GUMELNIŢA 
 

INTRAREA ÎN ARHEOPARC
 
Vatra comunei Drăgăneşti a fost locuită încă din mileniul VI î.Hr. de către populaţiile culturilor : Criş, Dudeşti şi Vădastra faza I. Au urmat apoi populaţiile culturilor Gumelniţa-Sălcuţa, Glina III, Tei, Verbicioara, lumea tracilor şi a daco-geţilor,  şi a urmaşilor acestora, românii, până în zilele noastre.
            Cea mai veche aşezare descoperită pe vatra localităţii Drăgăneşti a fost a purtătorilor culturii Dudeşti, dar cel mai mult material arheologic găsit aparţine culturii Gumelniţa-Sălcuţa..
            Aşezările eneolitice identificate pe valea Oltului Inferior sunt rezultatul interferenţelor culturale între culturile Gumelniţa şi Sălcuţa numit „ faciesul cultural gumelniţeano-sălcuţean “.
           Tellul gumelniţean de la Drăgăneşti-Olt este situat în lunca Oltului, pe malul estic al pârâului Iminog, fiind până în 1964 înconjurat de ape. Locuitorii din Drăgăneşti îi spuneau Măgura lui boier Iancu, acesta fiind proprietarul pământurilor cu mulţi ani în urmă.
           Aşezarea de la Drăgăneşti-Olt este o aşezare de tip tell, fortificată cu val de pămant înalt de 1,30 m şi prevăzut cu şanţ de apărare. Grosimea straturilor de locuire depăşeşte 3 m.
           Această aşezare a fost cercetată în şapte campanii arheologice. Şantierele arheologice au fost conduse de prof. Mihai Butoi, dr. Aurelia Grosu, dr.Cristian Schuster, directorul Institutului de Tracologie Bucureşti, dr. Marin Nica, în colaborare cu Muzeul Câmpiei Boianului, reprezentat de profesorul Traian Zorzoliu.
În urma campaniilor s-a putut descifra modul de viaţă al acestei populaţii, tipologia locuinţelor, delimitarea şi utilizarea spaţiului de locuit, dispunerea caselor, inventarul gospodăriilor, uneltele pentru practicarea unei agriculturi primitive, arme de vânătoare, etc.
Aşezarea a fost descoperită de elevii Niţu Ion şi fraţii Gabriel şi Cristian Zorzoliu de la Şcoala Generală nr. 2 din Drăgăneşti. Primele mostre arheologice au fost duse la Universitatea din Timişoara de către profesorul Traian Zorzoliu. Cercetarea aşezării a fost determinată de construirea unei căi ferate industriale, pentru care s-au folosit părţile înalte ale câmpiei, afectând şi tellul. Muzeul oraşului Drăgăneşti a intervenit pentru a face săpături de salvare, fapt ce va declanşa cercetările din anul 1982.
 
  
 
 
LA INAUGURAREA ARHEOPARCULUI
 
 
       De atunci până în 2005 s-au desfăşurat şapte campanii arheologice la care au luat parte cercetători de la Muzeul Naţional Bucureşti, Institutul de Tracologie, Institutul Socio-Uman al Academiei, filiala Craiova, Muzeul Romanaţiului şi Muzeul Câmpiei Boianului, organizator al campaniilor.
            În urma săpăturilor arheologice, s-a constatat că aşezarea de tip tell de la Drăgăneşti cuprinde materiale arheologice Gumelniţa şi Sălcuţa, fiind la limita de interferenţă dintre aceste două culturi. Tellul cuprinde trei niveluri mari de locuire iar materialul arheologic descoperit ne arată modul de viaţă al acestor populaţii.
           Importante sunt dovezile privind modul de distribuire a spaţiului şi utilizare a locuinţelor. În acest domeniu semnificativă este descoperirea unui loc unde existau două spaţii distincte : cel pentru locuit şi cel de preparare a hranei şi depozitare a uneltelor .
           Această descoperire este până la această dată unica dovadă că gumelniţenii evoluaseră în ceea ce priveşte organizarea interioară a locuinţelor.
          Din bogatul material arheologic s-a completat inventarul culturii materiale a populaţiei Gumelniţa-Sălcuţa. Au fost descoperite elementele războiului de ţesut, inclusiv suveica pentru împletirea firelor. Pentru olărit, s-au scos la lumina zilei tipare pentru vase şi cuptoare pentru ars ceramică. Într-una din campanii s-a descoperit un miniatelier de olărit unde s-au aflat şi obiecte din cermică, nearse, şi chiar un bol de lut care urma să fie modelat.
          Numărul mare de săpăligi din corn de cerb, plantatoare, scormonitoare, chiar şi descoperirea unui mic depozit de grâu carbonizat, dovedesc practicarea agriculturii.
          În colecţia Muzeului Câmpiei Boianului se mai găsesc : unelte de pescuit, greutăţi pentru plasa de pescuit, un harpon din os, pumnale , vârfuri de săgeţi, depozite de pietre pentru aruncătoarele cu praştia ce dovedesc modul în care se pescuia şi se vâna.
 Multitudinea obiectelor casnice descoperite, parte din ele inedite, ne dau posibilitatea să reconstituim în amănunt viaţa acestei populaţii. Dintre aceste obiecte menţionăm : unelte pentru prelucrarea pieilor, pentru ţesut (suveica), linguri pentru masă, microlite pentru fierăstraie şi seceri, cuptoare pentru prepararea hranei, laviţe din pământ cruţat pentru depozitarea hranei, paturi din pământ cruţat acoperite de rogojini, etc
           Miniaturile de case, găurile de pari şi podelele lutuite descoperite dau posibilitatea reconstituirii lociunţelor în care trăia populaţia gumelniţea
 

                                                                                   
INTERIOR DINTR-O COLIBĂ                                                  COLIBA AGRICULTORULUI
 
La toate acestea se mai adaugă şi fragmente de ziduri din trestie lutuită, pardoseli din lemn lutuite, şanţuri mici de scurgere a apei la exteriorul zidurilor, cu prag la intrarea în casă.
           Descoperiri importante s-au făcut cu privire la practicarea cultului fertilităţii, găsindu-se numeroase figurine din ceramică şi os. Printre acestea s-a descoperit o statuetă aşezată pe un jilţ S-au mai descoperit şi numeroase figurine zoomorfe însă nu se cunoaşte ritualul pentru care acestea erau folosite.   
          Toate aceste manifestări artistice situează populaţia respectivă pe un anumit nivel al dezvoltării culturale. Tot în acest perimetru a fost găsită o ocarină primitivă, cel mai vechi instrument de suflat, obiecte de podoabă din os şi ceramică, vase-pasăre, vase pictate cu grafit, vase cu basoreliefuri umane, vase cu motive ornamentale diverse, incizate, etc. 
          Uneltele din piatră şlefuită, din aramă nativă, vasele pictate cu grafit, numeroase elemente decorative pentru ceramică, diferitele figurine zoomorfe şi antropomorfe, vase de cult şi alte obiecte a căror utilizare nu a fost elucidată, demonstrează nivelul dezvoltării societăţii omeneşti din acea epocă istorică.
             Ritulurile funerare nu se cunosc prea bine, însă morminele descoperite ne arată modul în care erau îngropaţi. Cele nouă morminte descoperite şi cercetate relevă faptul că cei decedaţi erau îngropaţi în poziţie chircită, cu faţa la nord şi spatele la sud, capul spre vest şi picioarele spre est. Gropile erau de forma aproximativ ovală iar scheletul depus avea picioarele şi braţele aduse la piept iar palmele aduse aproape de bărbie.
Populaţia de la Drăgăneşti a sfârşit în urma invaziei purtătorilor culturilor din epoca bronzului : Glina III, Cernavodă, Coţofeni, a căror prezenţă este dovedită de ceramica din ultimul nivel. La impactul cu aceste populaţii, aşezarea a fost încendiată iar locuitorii s-au refugiat, după unii cercetători, la sud de Dunăre.
            În concluzie, populaţia din tellul neolitic de la Drăgăneşti relevă cultura materială a unei populaţii aflată în eneolitic. Alături de celelalte culturi ale neoliticului superior din România, lumea gumelniţeană a atins un apogeu cultural, ale cărui manifestări continuă să fie parţial nedescifrate.
                Toate aceste descoperiri au permis Muzeului Câmpiei Boianului să înceapă în aprilie 2009 amenajarea unui arheoparc Gumelniţa care va fi dat spre vizitare iubitorilor de istorie în toamna anului 2010.
            Satul neolitic gumelniţean de la Muzeul Câmpiei Boianului, unic la această dată în ţară şi printre puţinele reconstituiri de acest gen în Europa, va constitui un nou mod de prezentare muzeistică a istoriei.
  

 

 
 
6. ATELIERUL DE FIERĂRIE
 
 
FIERARII
 
 
            Meseria de fierar a apărut  odată cu descoperirea fierului (1.2oo î. Hr. ). La început fierarii au lucrat în cetăţi, oraşe şi apoi în aşezările rurale.
            Acum 5o de ani, în lumea satelor din zona Boianului, fierăria era un micro centru   economic . Toţi gospodarii satului, pe tot parcursul anului, aveau nevoie de fierar. La fierărie în permanenţă bărbaţii aşteptau la rând să-şi ia uneltele agricole reparate şi ascuţite pentru lucrările agricole de sezon. Cu această ocazie se discutau diverse probleme din lumea satului şi chiar a ţării.
            La fierar se confecţionau uneltele de uz casnic: foarfeci pentru casă, pentru tuns oile ,pentru tăiat la vie, tindechie pentru războiul de ţesut, axul metalic pentru sucală, cuţite de bucătărie, frigări, pirostrii, fiare pentru coş la vatră, vătrai , cârlig pentru tras paiele, clanţe pentru uşi şi porţi, cotoci la uşi şi porţi, druguri şi alte încuietori, cosoare pentru vie, seceri, ţesăli pentru boi, verigi pentru drugii de la car , potcoave , strune, scări de şa, resteie, ferecături pentru tânjale şi alte unelte agricole, gâtare pentru porci, dărace, arăcar , la fierar se legau căruţele, se făceau raliţe, fiare de plug, brăzdare , otic, cuie . caele , ferecături de uşi şi porţi, giurgiuvele din fier forjat pentru ferestre scoabe şi alte produse din fier necesare la construirea de case , biserici, palate şi cetăţi, arme pentru luptă (lănci, săgeţi, topoare, săbii, scuturi , alebarde, arbalete etc.).
            La fierărie se confecţionau din fier forjat până la apariţia produselor industriale tot ce a ce avea nevoie omul.
      Meseria de fierar nu era la îndemâna oricui. Pentru a porni un atelier de fierărie era nevoie de scule , foale şi o ucenicie îndelungată pe lângă un fierar . Majoritatea fierarilor au moştenit fierăria şi au învăţat cum se prelucrează fierul de la tatăl sau bunicul acestora . Se poate spune deci ca este o meserie care are anumite tehnici de lucru şi care s-au transmis din tată în fiu..
Fierăriile au fost de trei tipuri : industriale cu hale mari de lucru şi dotate cu scule şi ciocane puse în mişcare la început de energia apelor apoi de motoare cu aburi şi cu ardere internă, fierării   cu producţie semi industrială  cu mai mulţi lucrători cu forje   unde focul se menţinea cu foale acţionate manual ori ventilatoare acţionate mecanic sau electric şi fierării de sat cu atelier stabil sau ambulant.
La Drăgăneşti au existat şi mai există, fierării cu ateliere stabile şi ateliere ambulante.
Numărul fierăriilor intr-o localitate era determinat de cantitatea şi diversitatea comenzilor pe care le făceau locuitorii comunităţilor respective. Nu toţi fierarii executau toate tipurile de lucrări astfel au existat şi fierării specializate pe anumite lucrări. Nu toţi fierarii de la sate ştiau să lege o căruţă sau să lucreze capcane pentru animale, broaşte de uşi, lacăte, arme, grilaje,porţi, sau să potcovească un cal.
Datorită acestor aspecte au luat fiinţă fierăriile specializate  ce au funcţionat în centrele mai populate.
     La Drăgăneşti-Olt , la această dată se mai găsesc 6 fierării cu atelier construit ce aparţin fierarilor : Diaconeasa Ion, Iulică Bănică, Constantin Ion zis Bozian, Fieraru Ion şi Fieraru Gheorghe din Comani; 3 fierării cu ateliere ambulante aparţinând fierarilor. Constantin Gheorghe, Triţă Mihai şi Marin Gh. Constantin .
Meseria de fierar a fost practicată de români dar şi de ţigani. În Drăgăneşti sunt 2 fierării   cu fierari români şi 7 fierării ale ţiganilor.
La capitolul Pagini din istoria romilor  am menţionat prezenţa ţiganilor fierari, potcovari şi şelari în Serbia la anul 1346 de asemenea în Peloponezia, ţigani fierari la 1348.
Meseria de fierar a fost practicată de ţigani încă de la sosirea lor în Imperiul Bizantin. Chiar în vremea robiei sau după dezrobire   la sate majoritatea fierarilor erau ţigani.                            
Când s-a făcut recensământul populaţiei în veacul al XIX-lea prenumele multor oameni a fost format şi din ocupaţia acestora astfel au apărut ca prenume numele de Fieraru.
      Mulţi ţigani au folosit fierăria ambulantă fiind la îndemâna acestora de a se deplasa în diverse localităţi în căutarea de lucrări.
 Ei erau specializaţi în confecţionarea bunurilor casnice   pentru care nu era nevoie de mult fier şi nici de scule greu transportabile. Pentru aceasta ei foloseau foale mici de mână făcute din piele de capră, nicovale mici care se înfigeau în pământ şi câteva dălţi şi ciocane de greutate medie. În asemenea condiţii ei confecţionau tindechii , foarfeci,   seceri,   frigări , gâtare pentru porci, vârteje pentru lanţuri, curse pentru prins şobolanii, curăţătoare pentru porumbi etc. Unelte pentru care nu era nevoie de   un foc mare şi ciocane grele pentru bătut fierul.
Pentru potcovitul cailor era de asemenea o specializare atât pentru confecţionarea potcoavelor , a caielelor dar şi pentru bătutul potcoavelor pe unghia calului.
      Industrializarea   a făcut ca fierarii să nu mai aibă obiectul muncii şi se practică din ce în ce mai puţin iar transmiterea meseriei din tată în fiu a dispărut . Tot mai mulţi fii de fierari se recalifică în meseriile de care are nevoie societatea actuală.
 
Materialul a fost extras din cartea Rromii de la Drăgănesti-Olt pagini de monografie p. 50,  apărută în anul 2008 la Muzeul Câmpiei Boianului
Autor T. Zorzoliu
 
 
7.   BORDEIUL LOCUINŢĂ MILENAR
 
 
 

 

 
Cea mai veche locuinţă bordei descoperită la Drăgăneşti-Olt , cu ocazia construirii blocului 20 din strada cpt. Drăgănescu, a aparţinut populaţiei neolitice DUDEŞTI (mileniul V în. de Hristos ).
            Alături de casele de la suprafaţă , bordeiul a fost locuinţa cea mai preferată de populaţia de la câmpie, fiind uşor de construit , călduroasă iarna şi răcoroasă pe timpul verii.
            Până în veacul al XIX-lea majoritatea locuinţelor din aşezările din Câmpia Română era de tipul bordeiului. În unele sate şi biserica era construită tot după modelul bordeiului.
            Din cercetările făcute la Drăgăneşti, la sfârşitul   veacului al XIX-lea erau circa 200 familii care locuiau în bordei. Ultimele trei locuinţe de acest tip au existat până în anul 1950.
  
 
 
 
  
GÂRLIGIUL
 
 
            Bordeiul cu o cameră avea gârlici şi o cameră care era şi soba şi focul. Aici vatra se afla lângă uşă , pe peretele opus intrării era patul. Lumina intra în asemenea bordei prin fereastra aflată sub acoperiş. Aici era un oblon sau în cel mai bun caz un pergament. Fumul de la vatră   se evacua prin   spaţiul ferestrei sau pe uşă. Pe timp de iarnă cărbunii de la vatră erau acoperiţi cu cenuşă ca să degaje căldură.
            Bordeiul avea de regulă două şi chiar patru camere.
            Prin gârlici se intră în bordei . Aici pardoseala era cu trepte sau cu panta pomostită.
 Pe lângă pereţii gârliciului şi chiar de tavan erau agăţate uneltele agricole : plugul de lemn, furcile de lemn, parul de porumb, vârşa, doniţa cu păcură pentru uns căruţa, dârmonul pentru treierat grâul. cârligul de tras paiele , grebla de lemn, gurulele pentru cai etc.
            Prima încăpere se numea ,,la vatră,, sau ,, la foc,, . Purta această denumire deoarece aici se afla vatra focului unde se prepara hrana şi unde se servea masa . Tot aici se afla hambarul cu mălai, putina cu murături şi alte produse alimentare . La ,,foc,, se afla laviţa cu diverse vase şi unelte, şi corlata pe care se aşezau după trebuinţă diverse vase. Pe vatră erau pirostriile, verigile de coş, ţestul şi gura sobei. Pe pereţi şi de tavan erau agăţate diverse obiecte de uz gospodăresc.
 
 
 
La vatră era o masă joasă , rotundă, unde se adunau toţi ai casei să mănânce. Masa fiind mică se folosea de regulă un singur vas de ceramică   din care mâncau toţi cu linguri de lemn .
            Următoarea cameră era numită ,,la sobă,, fiindcă aici se afla soba cu care se încălzeau pe timp de iarnă. Lângă sobă era un pat mare, unde familia dormea de-a latul. Patul se termina la perete unde era pusă lada de zestre în care se păstrau hainele de sărbătoare. Lada avea o chichiţă unde se ascundeau banii şi bunurile de preţ ale familiei.
În această încăpere mai era un dulap, două trei scaune rudăreşti, şi un cuier. Pe pat se aşternea rogojina sau aşternuturi ţesute în casă. În peretele dintre cele două camere se afla o firidă cu geam încastrat în zidărie. Dacă nu era sticlă se folosea pergament de oaie sau vezică de porc. În firidă se ţinea  opaiţul care lumina în ambele camere.
 
 
 
Au existat şi bordeie cu mai multe camere. Pentru această situaţie gârliciul era situat perpendicular pe axa celor trei camere. Cea de la mijloc era focul şi celelalte două erau camere de dormit.
            In incinta Muzeului Câmpiei Boianului acum 10 ani, salariaţii muzeului au construit ,după informaţiile primite de la localnici., un bordei cu două camere   cu vatră şi sobă.            Această locuinţă împreună cu casa de lemn de la suprafaţă şi casa Polihronie din veacul al XVIII-lea vor forma imaginea caselor din satele româneşti de până la veacul al XX-lea.
                              
 
1.- Au fost construite în regie proprie în ultimii 5 ani
următoarele    obiective muzeale:
1-   Troiţa cu hramul Sf. Iosif de la Partoş, pictată de salariaţii muzeului (2008);
2- Clopotniţă pentru bisericuţă (2008);
3- O troiţă din lemn situată lângă biserică (2008);
4-   Un monument al pompierilor (2007);
5-   Un monument funerar pentru Ştefan Dumitru Suvalcea primul
      comandant al pompierilor din Olt situat în cimitirul oraşului (2007);
6- Casă ţărănească din lemn (2008);
7- Groapă de provizii medievală (2008);
8- Coşare pentru casa ţărănească (2008);
9- Atelier de fierărie funcţiona (2008)l;
10- Remiza pentru expoziţia pompierilor (2007):
12- Arheoparcul Gumelniţa 2010;
13- Reparaţii la casa Polihronie şi reorganizarea expoziţiilor de bază;
14.-Cuptor pentru ars ceramică.
 
Se află în lucru
15.-Salonul pentru expoziţii temporare, început în anul 2009  ;
.16- Şopron pentru utilaje pentru stingerea incendiilor, început în anul 2010